Wednesday, October 8, 2014

Nu Aleg Brega !

  Cu mare regret creez acest grup, cu mare regret lupt împotriva prietenului meu Oleg Brega, care candidează independent în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014.
 Da, coincidem aproape în toate convingerile politice, sociale și religioase, dar totuși avem și păreri contrar opuse.Eu, nu cred că e bine de a candida independent, cu riscul de a rupe din dreapta politică 7-8 deputați. Închipuiți-vă că PL-ului, PNL-ului, sau AM nu-i ajunge 1%,pentru a accede în parlament, procentul care l-a luat Oleg Brega cu ambițiile sale. Și va merge doar El (unu), unde va striga la microfon:"Comuniștii fură !!!", de parcă nimeni nu va mai știe de asta. Și nu va striga la fiecare ședință, ci doar atunci când îi vor deschide microfonul.
Asta vrem ? Să continue circul ? Sau vrem schimbare ?I-au fost propuse locuri de frunte în PNL, de exemplu, însă le-a refuzat din motive neînsemnate: "Voi îl ridicați pe M.Antonescu la nivel de erou, însă el a fost un criminal" - unul din motive, cu care eu (personal) nu sunt de acord. Se repetă atitudinea ca față de Ștefan cel Mare - că a fost un criminal ce omora oameni și un curvar.
Păi da !!! Atunci pe timp de război nu vorbea nimeni de umanism, erau alte timpuri. Sper ca prietenul meu Oleg Brega, să refuze de intenția sa și să vină în PNL, sau alt partid de dreapta PL, Antimafie, ca să luptăm împreună pentru aceiași cauză. Unirea face puterea !
    Oleg și-a supra apreciat șansele. De majoritatea populației este perceput ca un "Antihrist" și un "Susținător al homosexualilor" (n-am vrut să spun cuvântul ofensator). În istoria Moldovei încă nu a ajuns vreun candidat independent în parlament, de ce Oleg ar ajunge ? Ci doar ar rupe din electorat. Este devreme pentu societatea noastră un astfel de candidat. Poate peste 4 ani... dar și atunci sper că NU va fi un candidat independent, ci un lider de partid. ... (și căsătorit)