Scrisoarea IOricât te-ai pierde printre verbe,
Ca să-ți dosești duhoarea din plămâni,
Ești doar o marionetă-n care fierbe,
Fără de margini, ura de români
Orfan de sentimentul țării tale
Pe care-o-njugi pieirii neclintit,
Ne vinzi în târgul poftei radicale
Din care însuți ești preazămislit.
Laș până-n rărunchi și despot nemilos
Nărod în toate câte poți să fii,
Ne-ai răsturnat și cimitirele pe dos,
Nimeni să nu se poată odihni.
Liberal - un șarlatan politic uns
Spre-a plăvăni o Țară și un Neam,
Ne-ai stat în suflet ca șarpele, ascuns
Şi-acum ne smulgi trecutul de pe ram.
În disprețul condiției umane,
Care te roade peste tot ce vrei,
Suntem cu toții banale „ghinioane,
Noi bieți români, iar ei „niște evrei".
Ai furat onoruri, titluri, case, bani,
Buna-credință-a omului de rând,
Copii să-i vinzi precum pe bolovani,
Antiromânismul în tine fremătând
Inteligență cutră, apatridă,
Patriot de operă și scenă,
În tine-i neîncetat gravidă
Setea de putere prinsă-n genă
Daltonist politic, dominat de negru,
Ţara îți este vacă și hotel,
În jurul tău nimic nu e integru,
În statul subteran sau paralel.
Păpușari de dincolo de țară
Te joacă pehlivane, precum vor,
În legea lor ești cartea cea mai rară,
În legea brazdei ești doar un trădător.
Cu fălcile trosnind de răutate
Şi rânjetul malefic fluturând,
Ţii România cu mâinile la spate
Şi capul măsurându-se-n pământ
Efect estetic al prostiei rare,
Arogant chiar și cu umbra ta,
Plăvane vrei în toate dezbinare,
În tot ce mai respiră-n calea ta
Cu creierul zgârcit de la natură,
Hulpav până în străfundul firii,
Ai pângărit la prima cotitură
Chiar Ziua Românească a-ntregirii.
Scut înrăit a tot ce-i peste lege,
Meditator de hoți și derbedei,
În pușcării mai mulți „penali" spre-a merge
Ai devenit der Führer în Știrbei.
Nu ai știut de imnul slavei noastre
Până s-ajungi vătafu-acestui stat
Şi-acum peste cravatele-ți albastre
Pui laba peste cordu-ți defectat.
Acum, atât... ești mult prea greu plăvane
În antiromânismul tău perfect,
Dar anticorpii vechilor canoane
Au grijă să se termine corect!
Scrisoarea II
Antiromân din creștet până-n zare,
Îți mai trimit acum înc-o scrisoare...
Cu aroganța plăvanului din basm
Şi dosul ridicat la rang de cap
Pluteai sedus în cel mai grav orgasm
Expus maiestuos, ca handicap
Te-ai dus în parc și ca un trepăduș
Ţi-ai înnobilat destins popoul
Lăsându-l vraiște pe-un scaun de Brâncuși,
Ca să îți stingi în tivdă libidoul
Incult în cap, dar cu pretins de multă
Carte, vrei o „țară educată",
E pentru noi, plăvane, o insultă
De neiertat în nicio judecată
Sofismele ți se bălesc în barbă,
Fratenizând cu rânjetu-ți meschin,
Iar fălcile, dansând, încep să fiarbă
Când vrei ca să-ți revii din arlechin
Industria de ură și păcate,
De cenușiu între pământ și noi,
De fals hoțind și de nelibertate,
Ai ridicat-o-n stare de război
Surprins de Darwin în prag evolutiv,
Te definești „cel mai" dintre bușteni,
Dar nouă-n scârbă, ne pari nerelativ
Un impiegat în gara Cotroceni.
Susții în contra ei independența
Justiției ajunsă-ntr-un bazar
Şi-ndoliezi nemernic existența
Libertății transfigurată-n zar.
Bolnavi aflați în stare terminală
Se sting în pușcării abandonați
De statu-aflat în pofta infernală
De închisori și de nevinovați.
O mamă a furat cândva o pâine,
La Cotroceni ți-a plâns fetița ei,
Dacă-ar fi fost în jilțul tău un câine,
O grația, copilu-i un temei!
Delir, convingeri false, subnutrite,
Cu chiu-cu vai, memorie trucată,
Haos sub creștet, slove chinuite,
Emoție absentă, minte plată
Privirea-nstrăinată de-ale firii,
Pironită-n puncte neștiute,
Este sindromul grav al rătăcirii
Între închipuiri anacolute
În scrâșnete, înfricoșând natura,
Ai poruncit prăpăd și agonii
Şi-ai adâncit în vene tăietura
Îngenuncheatei noastre Românii
Dovadă-a-nstrăinării medicale,
Traficant de fum și isterie
Te-ai pus stindard elitelor stradale
Crescute în regim de coterie
Impulsul patologic al grandorii
Îți dă măsura ultimului gând
Când viața ne-o împarți în teritorii,
Ca sfârtecarea unui muribund
Din Kotarbiński-ai plagiat sloganul -
Coroană pentru fiece dineu,
Şi-ai pus în el, plăvane, cu toptanu
Doar bălmăjeli stilate, ca trofeu
„România lucrului bine făcut",
Cuvinte amețite-n rostul lor,
O pungășie prin care-ai abătut
Nuna-credință spre Glaus-dictator
Tu, creier vag, anost, ieftin și sărman,
Vrei rost cu rost distrus și desfăcut,
Atât te duce capul suit pe un morman
De mușchi prin care ești recunoscut
Interesul public l-ai pulverizat,
Adoratorii-ți sunt un trist reper,
Azi România ai scos-o la mezat,
Ţării-i ești vrăjmaș și gauleiter
Esența înțelepciunii tale seci
De-atât a fost în stare - „Ha, ha, ha...",
Azi, urii tale cu care ne petreci
Îi spun: plăvane, scrisori vor mai urma...
Costinel Petrache - Soldat Român
București, 30 septembrie 2018
